Shen Centre of Oriental Medicine
Empower Your Spirit
Fondator
Dr. Octavian Sbarna
Sunt Dr. Octavian Sbarna și toată viața mea am fost un explorator. Toată viață mea a fost o călătorie în căutarea cunoașterii și înțelegerii ființei umane în toate dimensiunile ei.
Mi-am început călătoria la vârsta de 16 ani, când l-am întâlnit pe primul meu maestru în acupunctură, cu care mi-am început studiile în Marea Britanie. El m-a introdus în fascinanta lume a medicinii orientale, cu vasta sa înțelegere despre ființa umană. Stilul Constituțional al Celor Cinci Elemente pe care l-am studiat cu el timp de 8 ani este unul dintre rarele stiluri de acupunctură care a păstrat, alături de înțelegerea și tratarea omului la nivel fizic, înțelegerea funcționării meridianelor și punctelor de acupunctură la nivel mental, emoțional și spiritual. Astfel, am învățat cum diversele suferințe și dezechilibre emoționale se pot reflecta în boli fizice și cum se pot vindeca. Mai apoi, am studiat stilul Medicinii Tradiționale Chineze, cel mai practicat stil de acupunctură, care se axează pe tratamentul afecțiunilor predominant fizice.
Studiind medicina clasică, am înțeles fundamentele științifice ale funcționării corpului uman și am învățat să integrez cunoștințele de acupunctură cu cele de medicină clasică. Am învățat să depășesc întrebări de genul „care sistem e mai bun” și să recunosc că fiecare instrument are propriile sale puncte forte.
Următorii ani i-am petrecut practicând și studiind, pe lângă acupunctură, diverse practici și sisteme de medicină alternativă, precum Reiki, terapie craniosacrală, șamanism, constelații familiale, psihoterapie integrativă și multe altele.
În ultimii ani, m-am întors la sursa cunoașterii, concentrându-mă pe ramurile complementare ale metafizicii chineze, strâns legate de acupunctură: Feng Shui – studiul energeticii mediului și locuinței, Ba Zi – astrologia chineză, și ramuri mai puțin cunoscute precum Ze Ri – studiul energeticii timpului și Qi Men Dun Jia. Am avut privilegiul de a studia aceste discipline în Malaezia și Singapore, cu maeștri internaționali precum Joey Yap și Hung Hin Cheong.
Emoționanta „revenire” în Asia, atât ca și călătorie, cât și ca întoarcere la studiul bazelor acupuncturii, a marcat pentru mine finalizarea și încoronarea unui ciclu și începutul unui nou capitol. Cu această ocazie, am pus bazele unui stil inovator de acupunctură, care traduce harta astrologică chineză în „puncte de acupunctură constituționale” personalizate pentru fiecare individ.
Totodată, îmbinarea cunoștințelor de Feng Shui, BaZi și acupunctură a condus la dezvoltarea unor tehnici inovatoare de diagnostic și tratament cu acupunctura, precum și la identificarea unor metode de activare a locuinței conform coordonatelor de Feng Shui pentru a stimula procesul de vindecare.
În tot acest periplu personal, am dorit să împărtășesc cunoștințele acumulate și altora, considerându-mă extrem de norocos pentru oportunitatea de a intra în contact cu această înțelepciune. Din această dorință, am fondat în 2012 prima școală de acupunctură din România acreditată de Asociația Europeană de Medicină Traditională Chineză (ETCMA).
Așadar, dragă cititorule, dacă ceea ce ai citit până acum rezonează cu tine, aceste rânduri sunt destinate ție. Dacă ești pregătit(ă) să îți asumi drumul vindecării fizice și sufletești, cu toate provocările și binecuvântările sale, te aștept cu drag să faci prima programare și să începem împreună această minunată călătorie a devenirii tale!
Despre tine
Pentru cosmogonia chineză sănătatea fizică este o urmare firească a faptului că noi emoțional mental și spiritual suntem pe calea noastră.
Boala sau dezechilibrele apar atunci când noi nu suntem în armonie cu universul, iar aceasta se întâmplă când noi ne-am rătăcit. Adevăratul spirit al acupuncturii înseamnă să înțelegem aceste lucruri ca adevăruri evidente și să înțelegem orice fel de boală sau dezechilibru ca un semnal de alarmă care ne arată că ceva mai profund probabil este în neregulă. Desigur, există și cauze fizice ale diverselor disfuncții, precum nutriție incorectă, stil de viață deficitar și – foarte rar – expunerea la factori meteorologici extremi sau traume fizice.
În zilele noastre, însă, afecțiunile cronice au predominant cauze emoționale sau spirituale.
Dacă rândurile de mai sus exprimă pentru tine un adevăr evident și încerci de mult timp să găsești o sursă de cunoaștere și ghidare care să unească înțelegerea mai profundă a cauzelor bolilor cu instrumente potente care să aducă vindecare și alinare prin a te ajuta să îți vindeci traumele, atunci bine ai venit! Eu pentru tine sunt aici, ție îți vorbesc.
Sunt aici să îți aduc aminte de puterea ta interioară, fie că știai că o ai dar s-a pierdut pe drum, fie că nu ai cunoscut-o niciodată și sunt aici să-ți fac cunoștință cu ea. Și vestea bună este că am în spate un arsenal de cunoaștere și instrumente cu potență a 2500 de ani de experiență și înțelepciune.
Dar atenție, deși întotdeauna voi fi un sprijin pentru tine pe calea ta, nu-ți voi permite să te victimizezi, deoarece asta îți ia puterea.
Nu sunt terapeutul potrivit pentru tine dacă tu cauți doar alinarea unor simptome fără să fi interesat(ã) de adresarea cauzelor mai profunde și fugi de lumea ta interioară pretinzând că în interior e totul în regulă și nu ai nicio problemă sufletească.
Sunt terapeutul potrivit pentru tine doar dacă ai o mentalitate proactivă, ești gata să îți asumi integral responsabilitatea pentru vindecarea ta și ai o mentalitate de “fac absolut orice e nevoie ca să mă vindec”. Vindecarea este un proces activ care necesită participarea ta cu toată prezența, atenția și responsabilitatea – nu doar în timpul ședinței de acupunctură ci în special în restul timpului, când tu trebuie să îți asumi un proces de introspecție și atenție la semnalele pe care corpul și sufletul tău ți le dau.
Acestea sunt semnele de circulație pe drumul vindecării tale pe care noi le vom urmări împreună.
Misiunea mea
Misiunea mea este de a mă dezvolta constant, atât pe plan personal, cât și profesional, învățând continuu de la acupunctori de renume mondial. În același timp, mă angajez să pun calitatea tratamentului și experiența pacientului pe primul loc – oferind medicina așa cum ar trebui să fie!
Pentru mine, adevărata împlinire în terapie nu vine doar din rezolvarea simptomelor pentru care oamenii vin la mine, ci din evoluția profundă a acestora. Această transformare conduce la perspective noi și o înțelegere mai profundă a vieții.
Această evoluție îi ajută pe oameni să iasă din buclele repetitive de suferință și scenarii de viață limitative, permițându-le să trăiască mai împliniți și eliberați de traume și bagaje emoționale. Astfel, problemele fizice care reflectă aceste blocaje sunt, de asemenea, rezolvate, ducând la o sănătate radiantă și durabilă.
De-a lungul anilor, am strâns alături de mine terapeuți excepționali, selecționați cu grijă, cu care împărtășesc aceleași principii. Împreună, putem să ajutăm mai mulți oameni care sunt pregătiți să-și asume drumul vindecării.
Satisfacția mea cea mai mare vine din acele momente când, după ani de terapie cu un pacient, ne uităm împreună la calea parcursă până în acel moment și, fără greș, întotdeauna ne minunãm împreună și suntem uluiți de magnitudinea transformării perspectivei lui / ei.
Viața lor a luat cu ocazia terapiei – proces deloc ușor și care presupune să-ți revizitezi scheleții din dulapuri – o turnură radicală datorată vindecării treptate a traumelor din copilărie, transformare care s-a propagat în toate domeniile vieții lor și a rezultat în putere, încredere, autenticitate, claritate, profunzime și înțelepciune.
Acestea la rândul lor s-au transformat în tihnă și un sentiment de viață trăită cu sens.
Și desigur, și simptomele pentru care au venit acești oameni nu mai sunt demult. Dar în imaginea mai de ansamblu descrisă mai sus simptomele erau doar un pretext de a iniția acest proces.
Misiunea mea este să-mi dedic timpul, atenția, resursele și cunoașterea în a te sprijini și pe tine să parcurgi acest proces astfel încât și tu să îți împuternicești sufletul! Și tu să faci cât mai mulți pași în a deveni cea mai bună versiune a ta! Și tu să parcurgi procesul de vindecare și transformare astfel încât să permiți sufletului tău să radieze cu claritate și vitalitate.
Ție, călătorule, care cauți această transformare și vindecare, precum și ție, studentule, care ești avid de cunoaștere și înțelegere, îmi dedic scurtul timp pe acest pământ.