O să vorbim despre un concept mai avansat care nu știu cat de mult va însemna pentru tine acum la început de terapie dar cred că pe măsură ce vom avea mai multe ședințe împreună și tu începi să explorez mai mult partea de psihic, va începe să aibă din ce în ce mai mult sens.
Sau dacă ai lucrat deja pe partea de psihoterapie o să înțelegi mult mai bine și mai profund acest lucru de la început. Este un concept foarte foarte important pentru a da sens experienței tale din terapie, dar și a experienței de viață. Asta e ceea ce eu numesc prima lege a psihicului. Noi ca și oameni nu putem refuza experiențe. Mă refer la faptul că așa cum înțeleg eu lucrurile, noi suntem aici pe pământ în primul și în primul rând pentru a experimenta lucruri, pentru a trăii pentru a avea niște experiențe de viață. Atenție nu suntem aici pentru a fi fericiți.
Fericirea este un fel de consecință dacă noi reușim să curgem cu universul dacă reușim să facem parte din fluxul universal, nu există niciun fel de forța de frecare și atunci fără forță de frecare fără să existe un conflict între noi și univers lucrurile sunt naturale asta înseamnă că suntem acolo unde trebuie să fim, așa cum trebuie să fim și suntem fericiți. Nefericirea este când suntem contra curentului, când încercăm să luptăm împotriva curentului și există o forță de frecare, evident, metaforic vorbind, noi nu suntem în fluxul de energie și atunci există această fricțiuni între noi și tot restul.
Dacă noi suntem încăpățânați și vrem să mergem în direcția opusă fluxului universal ,normal că simțim această forță de frecare, ne face să simțim că nu suntem la locul nostru și într-adevăr nu suntem și atunci avem această parte de suferință. Ei bine legea psihicului de care vorbim, cu ideea de a experimenta, are ca și rost ideea că noi să evoluăm. Noi suntem aici conform înțelegerii din medicina orientală, noi suntem aici cu o misiune, un potențial care se vrea a fi manifestat se vrea a fi transformat din sămânța în floare.
Noi avem de trăit ceva aici sau cum ar zice alții, avem ceva de ars în noi, niște experiențe de trăit niște etape prin care să trecem și dacă trecem prin ele dacă ne manifestăm potențialul vieții, dacă parcurgem toate aceste date în special dacă reușim să ne manifestăm și să ne trăim misiunea personală, la sfârșitul vieții ne simțim liniștiți împăcați. Pe de altă parte unde e problema reală, repet, nu suntem aici ca să fim fericiți fericirea sau nefericirea sunt consecințe ale înțelegerii și ale adaptării noastre sau a inadaptării noastre la ce se întâmplă și de asemenea sunt lecții pentru noi. De exemplu ne moare cineva drag. Generic vorbind nu e niciodată un moment ușor dar in realitatea vieții se întâmplă.
Viața face parte din moarte! Asta sună foarte ușor cand vorbim despre chestii de genul ăsta la modul teoretic. Nu mi-a murit mie, nu ți-a murit ție, a murit cuiva la modul generic. Putem să filosofăm putem să conceptualizam trăirea aceasta, dar atunci când devine personal este mult mai greu.
De ce?
Din cauză că ni se întâmplă nouă. Din cauză că nu mai este o chestie de logică este o chestie de spirit de emoție pe care noi o trăim și atunci nu mai este atât de ușor si atunci suferim. De ce? Din cauză că ne-a fost luată o persoană dragă, nu mai avem contactul cu acea persoană.
Pe de altă parte, tristețea, dacă facem un pas în spate, tristețea nu este după suferința celui care a murit. Este din propria noastră singurătate. Nu suntem triști, dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi, nu suntem triști pentru că acea persoană nu mai există. Pentru că nu ea pierde.
Persoana aceea dacă nu mai există ,nu suferă ea. Noi suferim deoarece nu ne mai simțim înconjurați de căldura persoanei respective. Nu ne simțim hrăniți de prezența persoanei respective. Asta nu este doar un punct de vedere filozofic. Asta este ceva care derivă ca înțelepciune din practică, fiindcă în acupunctură tratând oameni care au trecut prin doliu, tratamente care aveau ca scop hrana emoțională, primind această cale emoțională prin intermediul acupuncturii au reușit să treacă de acel moment dureros mult mai ușor și mult mai repede. Au reușit să transforme o tristețe sfâșietoare în ceva care poate să devină o celebrare a momentelor petrecute împreună cu toată finitudinea lor. Aceasta este un întreg izvor nesfârșit de reflecție și de înțelepciune pentru noi ca oameni.
Revenim la subiect, ideea este că noi suntem aici pentru a trăii lucruri și legea numărul unu a psihicului uman este că noi nu avem posibilitatea, nouă nu ni se permite să refuzam experiențe. Acesta este cel mai important mesaj care vreau să ajung la tine.
Noi nu avem dreptul să refuzam o experiență. Dacă nouă ni s-a dat să trăim ceva, să trăim prin niște experiențe, trebuie să trecem prin ele. S-ar putea ca la momentul respectiv să fie absolut copleșitoare. Moartea cuiva drag, violență, abuz, toată gama de calamități și tortură sufletească sau fizică umană este neplăcută dar face parte din existența umană și noi nu avem dreptul să o refuzam.
Cu alte cuvinte ce înseamnă asta?
Dacă ceva este foarte dureros, ce vom face este că vom reprima acel lucru, pentru că este foarte dureros în acel moment. Asta avem voie să facem, dar aici este un pic cu dus întors fiindcă este fix ca la facultate pe sistemul de credite. Nu vrei să dai un examen acum poți să îl lași pe credite îl dai mai încolo, dar ai un număr finit de credite. La fel și aici, nu vrei să trăiești o anumită experiență, este prea dureroasa pentru momentul actual, poti să o reprmi, poți să o bagi undeva sub preș, dar asta nu înseamnă că a dispărut. Iar acel sub preș este finit, nu poti să le prinzi la nesfârșit.
Toate aceste emoții care nu sunt trăite, nu sunt procesate pe moment și sunt băgate undeva sub preș, se adună se acumulează și rămân acolo pe dictonul emotions burried alive stay alive, emoții îngropate de vii rămân vii chiar dacă nu le vezi. Cu cat sunt mai multe cu cât e un bagaj mai mare cu atât organismul este forțat sa aloce resurse, să le țină până la tenta este ca un fel de frigider care ține morții acolo, sunt voit un pic morbid, pentru că asta nu este menit să fie un proces confortabil, este menit să fie un proces de urgență.
Nu am acum posibilitatea să procesez, dar se presupune că de îndată ce am posibilitatea o voi face cat se poate de repede. Pe de altă parte atitudinea noastră la nivel conștient este: nu vreau să mai aduc aminte vreodată de acel moment, sau mai grav, am impresia că am trecut peste. De fapt una dintre cele mai frecvente afirmații pe care le aud în terapie de la pacienți este: credeam că am trecut peste acest moment.
Când aud astfel de afirmații?
Când facem tratamente care să ofere hrana și suportul emoțional, pe care în momentul în care subconștientul le primește zice, in sfârșit pot să fac față acestor experiențe pot să procesez aceste emoții pe care ani sau zeci de ani le-am băgat sub preș și nu am putut să le procesez pentru că nu avem resursele prin care să fac asta, acum în sfârșit pot. Acum hai să facem asta. Începe să le scoată la suprafața, să le proceseze ca să poată să scape de ele pentru că natura emoțiilor se vrea a fi un fel de spectacol, un fel de mesaj, un fel de piesă de teatru care să se joace în fața ochilor noștri, în fața ochilor sufletului nostru, din care noi să ne luăm ceva.
Să ne impacteze într-un fel și să ne transforme într-un fel. Să ne dea mai multă profunzime să ne dea mai multă înțelepciune să ne atingă esența într-un fel sau altul. Asta este natura experienței bune sau mai puțin plăcute. Revenim la povestea aceasta. Legea numărul unu a psihicului este că noi nu avem voie să refuzăm o experiență. Asta înseamnă că orice experiență care a fost prea dureroasă pentru a o putea procesa la un anumit moment a fost băgată sub preș, iar ea se constituie ca și un fel de bagaj emoțional pe care îl purtăm după noi, zeci de ani o viață întreaga. In momentul în care psihicul nostru este copleșit, începe să se somatizeze.
Ce înseamnă asta?
Inseamna că începem să avem simptome sau boli fizice. De aici toată povestea cu psihosomaticul. Ce înseamnă psihosomatic? Când o problemă emoțională devină atât de puternică încât începe să genereze probleme fizice, iar acest lucru se întâmplă extrem de des nici nu ne dăm seama cat de des se întâmplă cele mai banale și frecvent exemple sunt atacurile de panică ele încă nu sunt chiar somatice sunt doar o primă refulare a materialul psihic tot în psihic, dar de altfel multe multe altele, de genul alergi, majoritatea sunt psihosomatice, bolile autoimune de departe psihosomatice, dar și boli mai grave, mult mai grave în unele cazuri chiar cancer.
Consecința înțelegerii acestui lucru este că dacă noi înțelegem că această poveste această problemă, oricare ar fi ea, este o problemă psihosomatică asta înseamnă că radacina problemei este psihica.
Dacă reușesc să scot acel bagaj psihic la suprafață să-l procesez, asta înseamnă să-i dau voie să se manifeste să-l văd să-l privesc, să-l trăiesc în deplinătatea în care nu am fost în stare să o fac, la momentul când s-a petrecut evenimentul respectiv, care a declanșat emoția pe care o reprim, odată ce reușesc să trăiesc acele emoții, ele fac ce fac toate emoțiile vin se manifestă și pleacă în momentul în care pleacă definitiv și momentul în care pleacă pot să scap de ele. Se degrevează psihicul meu și fizicul meu de această povară. Sediul unde sunt aceste emoții stocate unde se bagă sub preș, este în fizic. Corpul fizic este acel sub preș.
Dacă eu tot stochez acolo corpul fizic va ceda mai devreme sau mai târziu fiindcă nu poate să facă față acestei presiuni. Asta este de fapt pornirea, prima plăcuță de domino care după le antrenează pe toate celelalte din procesul de generare a problemelor emoționale și după psihosomatice și de asemenea înțelegerea acestui proces este baza de la care pornim în a trata aceste lucruri. Există partea cu criza de vindecare în momentul în care noi tratăm o problemă emoțională de data aceasta și începe să iasă la suprafață și în momentul acela începem să trăim tot felul de emoții care parcă au venit de nicăieri. N-au legătură cu ce se întâmplă în aici și acum.
Ne copleșesc tot felul de emoții. De ce?
Din cauză că este o eliberare din străfundul. Este pe acea lege psihicului care zice că dacă am trăit ceva trebuie să trăim acel ceva până la capăt și nu avem dreptul să spunem nu. Asta e ceva ce mie nu-mi place nu vreau să trăiesc. Ei bine trebuie să trăiesc, trebuie să trec pe acolo nu pot să trec peste o emoție, trebuie să trec printr-o emoție, nu pot să trec peste o traumă trebuie să trec prin traumă ca să pot să ajung la vindecare.
Cum fac acest lucru?
Nu mă bag efectiv în trauma ci acupunctura ne oferă posibilitatea de a găsi în noi, de activa în noi, hrana emoțională care se află în absolut toți, doar că un model latent. Acupunctura o trece din latent in mod activ. Iubirea de sine se află în noi. Căldura hrana sufletească se află în noi. Nu găsim acele lucruri in exterior, le găsim de undeva din interior mai degrabă. Le găsim în noi și asta poate să facă acupunctura pentru noi.
Odată ce avem acele resurse, avem cu ce să ne ducem către acea traumă fiindcă în sfârșit avem un spate. In momentul în care avem susținere atunci putem efectiv să depășim acele traume și să le facem parte din experiența noastră de viață și să le integrăm. Despre asta este vorba!
